Eșecul din Liga Campionilor contra Unirii are repercusiuni adânci în rândul jucătorilor lui Rangers. Protestanții nu și-au revenit și au scos doar un rezultat de egalitate în campionat, 1-1 cu Hibernian, pe Ibrox Park.
Mai mult, ‘the gers’ sunt cu gândul tot la partida contra campioanei noastre, fundașul Sașa Papac declarând că fotbalul românesc a crescut mult în ultimii ani, în timp ce fotbalul scoțian a bătut pasul pe loc.
„Când Unirea a dat primul gol, eram morți pe teren. Era ca și cum cineva stinsese lumina. Poate e o chestie de mentalitate. Acum doi ani era o nouă echipă, dar acum e al doilea an în Liga Campionilor și totuși nu luptăm ca acum doi ani. Mai sunt destui jucători în lot din cei care au câștigat Cupa UEFA. Nu mai putem repeta ce s-a întâmplat cu Unirea. Am fost suprins de cât de rău am arătat, trebuie să fi arătat teribil pentru cei care ne-au urmărit. Antrenorul are tot dreptul să fie supărat. S-a stins lumina și am fost terminați. Unirea a fost mai tehnică și asta e o problemă. România are prin tradiție jucători mai înzestrați din punct de vedere tehnic decât Scoția. N-am reușit să ne ridicăm la nivelul lor. Fotbalul românesc a crescut în ultimii ani, cel scoțian nu. Oricum, putem întoarce soarta calificării, sunt gata să lupt pentru victorie în România„, a spus Papac pentru Sunday Mail.
Căpitanul David Weir a afirmat că echipei sale i-a lipsit posesia, forța în apărare și ambiția. „Oamenii pot spune că Unirea nu e chiar atât de bună, dar la București va trebui să jucăm noi mult mai bine„, a comentat el.
Antrenorul Walter Smith a subliniat că, având experiența unei Cupe UEFA câștigate, jucătorii săi trebuiau să joace mult mai bine cu Unirea. „Fără să pară o lipsă de respect față de Unirea, dar nu cred că se ridică la nivelul Sevillei. Asta e dezamăgitor și nu ne putem ascunde de adevăr. Mai avem o șansă să luptăm pentru calificare dacă ne revenim la timp„, a spus Smith.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER